Cum să faci fotografii adecvate pentru o evaluare corectă a obiectelor de artă?

Experții noștri vor să îți ofere o evaluare cât mai corectă, iar pentru aceasta au nevoie de ajutorul tău!

Evaluarea obiectului tău se bazează pe informațiile pe care experții noștri le primesc, iar fotografiile pe care le trimiți sunt importante pentru o identificare cât mai precisă a obiectului tău. Iată câteva sfaturi despre fotografierea obiectelor de artă:

- Fotografiile trebuie să fie focusate, nemișcate și făcute în lumină suficientă

- Fotografiază obiectul în lumină naturală, pe cât posibil. Încearcă să îl așezi lângă fereastră și să eviți umbrele sau reflexiile

- Este recomandat să nu existe alte obiecte în imediata vecinătate a obiectului fotografiat. Poți așeza obiectul tău pe o coală de hârtie albă, sau poți folosi un perete alb ca fundal pentru fotografie

- Este indicat să cureți de praf obiectul înainte de fotografiere, ca să te asiguri că îi scoți în evidență detaliile

- Orice informație ajută, așa că nu ezita să fotografiezi obiectul tău din cât mai multe unghiuri și să incluzi fotografii de detaliu ale defectelor, zgârieturilor, ciobiturilor etc

- Fotografiază orice detaliu ți se pare relevant, ca semnături, ponsoane, inscripții, etichete sau semne particulare ale obiectului tău

- Când fotografiezi un tablou, fotografiază lucrarea din față, panoramic. Poți include și rama în fotografie, poate adăuga valoare unui tablou

- Poate fi important să fotografiezi și spatele tabloului, uneori acolo se găsesc informații prețioase despre vechimea lucrării, dar și despre eventuale participări la expoziții

- Adaugă fotografii de detaliu ale semnăturii și inscripțiilor, dar și ale tușei (urma pensulei în vopsea)

- În cazul mobilierului, fotografiază și laturile ascunse (spatele, dedesubtul). Multe detalii despre atelier sau despre artist sunt ascunse, din motive estetice

- Obiectele din metale prețioase au divese ponsoane, care conțin informații importante despre atelier sau artist, epocă, tipul de material etc. Încearcă să fotografiezi aceste detalii

- O metodă bună de a defini dimensiunea unui obiect este să plasezi o riglă lângă el atunci când îl fotografiezi

Sfaturi pentru setarea camerei foto:

- Selectează opțiunea auto-focus, dacă este disponibilă, ca să te ajute să faci imagini clare

- Poți folosi un trepied atunci când fotografiezi un obiect mai mare sau o colecție

- Multe camere au opțiunea Macro, care te ajută să faci fotografii de detaliu mai bune

- Este recomandat să eviți folosirea blitz-ului și să așezi obiectul într-un loc mai luminos